În serai relatează povestea Casei lui Osman, dinastia imperială care a condus Imperiul Otoman timp de mai bine de șapte secole, un imperiu care se intindea candva din Europa Centrală pană in Africa de Nord și din Persia pană la Adriatică. Impresionanta capitală a

acestui imperiu grandios a fost Istanbulul, vechiul Bizanț cunoscut grecilor drept Constantinopol, orașul imperial așezat pe malurile european și asiatic ale Bosforului. In primele patru secole de domnie otomană in Istanbul, sultanii și-au avut rezidența imperială aici, in magnificul palat Topkapı, ale cărui grădini și pavilioane impodobesc și astăzi colina care tronează deasupra confluenței Bosforului cu Cornul de Aur, la locul de intalnire cu apele Mării Marmara.

Cartea lui John Freely ne poartă in spatele ușilor aurite de la Topkapı Sarayı, in chiar inima palatului și a secretelor pe care le-a ținut bine ascunse veacuri la rand: haremul, unde sultanul se inconjura de soții, concubine, sclave, eunuci, paji, pitici și muți, și unde toate evenimentele furtunoase care reverberau pană la granițele indepărtate ale imperiului aveau adesea loc. Aceasta este istoria unui edificiu fascinant prin pitorescul și opulența sa fabuloasă, cutremurător prin păienjenișul de intrigi și tragismul său și, fără doar și poate, remarcabil prin incărcătura și forța sa politică.

„Capitolele care urmează nu sunt o istorie a Imperiului Otoman. Ele sunt, mai degrabă, o biografie a familiei și dinastiei Osmanlı, a Casei lui Osman, a celor treizeci și șase de sultani care au condus pe rand Imperiul Otoman timp de douăzeci și una de generații. Cartea deapănă povestea acestei familii, a sultanilor, femeilor și copiilor lor, și a celor care au format curtea lor la Topkapı Sarayı și, mai tarziu, in celelalte palate imperiale de pe malul Bosforului, pană la sfarșitul imperiului, in 1923. Aceste palate sunt acum muzee, dar camerele in care au trăit sultanii sunt in continuare imbibate de prezența lor, revenind la viață pentru cei care știu povestea vieților lor private in Casa Fericirii.“ – John Freely