Adulat sau blamat, înfrumusețat, respectat și sublimat sau, dimpotrivă, criticat și suprimat, trupul constituie unul din cele două elemente ale constituției umane, de a cărui lucrare depinde însăși viața omului, și nu doar în planul imediat, actual, ci și în veșnicie.

Purtând în sine, latent sau explicit, puteri, facultăți și funcții surprinzătoare, el îl poate conduce pe om spre o viață spirituală înaltă sau, în mod contrar, către căderi abisale în zonele inferioare nu doar ale conștiinței umane, ci și ale iraționalității și animalității sau, cum afirmau, cu înalt spirit de discernământ, Părinții duhovnicești ai Ortodoxiei, dacă lumea prezentă este cale spre rai sau drum spre iad, trupul uman, elementul de legătură dintre sufletul tinzând către lumea spirituală și către Creatorul său și lumea materială, poate fi prieten bun sau dușman învederat, izvor și laborator al păcatelor și patimilor sau, prin asceză, locaș și templu al Duhului Sfânt, tron al dumnezeirii și suport al unei vieți spirituale îmbunătățite.

Pr. Ioan C. Teșu