Meditație

Stăteam pe-o bancă, privind cerul în oglindă –

Se refl ecta în albia de mare;

Ochii fl ămânzi voiau ca să cuprindă

Întinderea albastră de splendoare;

Nu spun nimic, tăcerea mă alintă

C-un dor mărunt, de a pluti’n neant;

Să pot pătrunde în a norilor aripă

Ce strălucesc precum un diamant.

Atât de liniștită sunt privindu-l,

M-aș avânta fugară către el!

Ca să mă prind de el ca muribundul,

Căci fericirea fost-a lipsă la apel…

Mă prind în zbor pe-a dorului aripă,

Străbat lumina negrelor timpuri,

Să simt în sufl et cum se înfi ripă

Și cum pătrund în patru anotimpuri.

Din copăcel cu rădăcini fi rave

În pomul falnic, doritor de freamăt,

În ruginiul toamnei cu culori suave

Într-un omăt strivit de-al vieții geamăt!