Am început să scriu într-o zi de toamnă, când am simțit ca o nevoie organică de a răbufni… prin scris. Eram la vârsta când mă simțeam ca un burete îmbibat cu de toate şi trebuia să-l storc până la ultima picătură de trăire, de „strânsură” din anii vieții. Am scris rar la început, apoi treptat s-a transformat într-o necesitate de a mă descotorosi de ce-am adunat în mine! Şi, uşor, ușor, am scris pagină după pagină, versuri după versuri, ca o eliberare a unui vulcan mocnit, cuminte, de care nimeni nu se mai temea. Gânduri, dorințe, doruri, dureri şi bucurii, toate câte zăceau în mine, ascunse, diluate, uitate, încrâncenate, toate ieşeau la suprafață, în proză sau versuri, prin cuvinte care se legau de fiecare dată ca într-un iureş de luptă! Scriam şi mă răscoleam singură, mă vânturam ca un crivăț într-o iarnă târzie şi geroasă. După un timp i-am spus fiicei mele, Dalila, că scriu şi am întrebat-o dacă ar vrea să vadă. Mi-a spus că ar dori să citească ce scriu. I-am trimis pe e-mail, proză, versuri…

Apoi mi-a dat telefon după ce a citit, spunându-mi „mă uimeşti!”. De atunci îi trimit tot ce scriu. Nu ştiu prea mult să explic, cum şi de ce, dar îmi vine să scriu, ca o nevoie de ceva dulce, aşa, ca un diabetic! Când mi-am exprimat dorința de a aduna într-o carte, am făcut-o cu strângere de inimă, cu emoție… Dar Dalila m-a încurajat și m-a susținut în dorința mea. Pur şi simplu, fără explicații, vreau acest lucru! De-i bun sau rău, nu mai are nicio importanță! „Strânsura” mea din minte, inimă şi suflet este „dezvăluită”, iar eu, cu toată ființa mea, mă „dezgolesc” în fața celor care mă citesc, cu emoția stratificată, în timp, cu mucegai. Aceasta sunt…

…M-am desprins de lumea noastră, plutind ca sub hipnoză, prin spații transcendentale, lumi neştiute în care conştiințe rătăcite caută popasul de-o clipă… m-am strecurat printre vibrațiile lor, umbre rătăcite căutând lumina, simțind ca o fulgerare cunoaşterea devenirii în SINELE meu, călătorie inițiată în RENAŞTEREA mea! Fire ale nevăzutului mă atrag ca un presentiment al existenței mele în rătăcirea intergalactică, întărindu-mi ideea de predestinare a lucrurilor ca o proiecție clară pe drumul ce-mi pare haotic! Alunec ca o umbră, fără urme, fără contururi într-o altă dimensiune, plină de conştiințe, întrebând SINELE meu cine-i cel ce programează atât de metodic necuprinderea din mine, parte limitată din CONŞTIINȚA UNIVERSALĂ, redându-mi o fărâmă de libertate din infinitul Libertății Absolute!