Quinta ne trimite cu gândul la jocul de cărţi, practicat, aşa cum vedem din tablourile marilor maeştri, din vremuri de demult. Cu acest sens, ea presupune risc, interdicţie, fiorul aventurii, câştigului sau pierderii. Adică este un „joc interzis", aşa cum sunt cele cinci mari întâmplări, fenomene, teme şi obsesii pe care le analizăm în paginile celor două volume: vrăjitoria, tortura şi monştrii, otrăvurile, visele şi minciuna.

În ce priveşte decupajul temporal, medieval sugerează mai degrabă un mod de gândire, tributar Evului de mijloc, ale cărui umbre prelungi se întind şi peste epoca modernităţii timpurii şi chiar asupra secolului luminat: o imagine a lumii în alb şi negru, în tuşe severe, întortocheate, lăsând să se întrevadă anxietăţi tulburătoare.