Filosofia are fără îndoială o istorie, cu momente indiscutabile. Dacă am face abstracție de Platon, Aristotel, Descartes sau Kant, am decapita filosofia cu totul. Putem spune același lucru despre Friedrich Hegel? Mulți au accentuat dificultatea anumitor teze ale dialecticii lui Hegel, precum critica pe care o aduce așa-numitei „delicateți față de lucruri“, care constă în faptul de a crede că putem admite diferența fără opoziție în raport cu ceea ce este diferit, că egalitatea între lucruri diferite poate fi un punct de plecare și nu o cucerire, și că, în definitiv, prețul contradicției poate fi evitat. Fără îndoială, gânditori de prim rang au afirmat că hegelianismul este doar o paranteză arbitrară și obscură în istoria reflecției filosofice. În orice caz, până și cei mai înverșunați detractori văd cel puțin o utilitate profilactică în lectura lui Hegel: pentru ei, hegelianismul ar fi un fel de rujeolă de care trebuie să ne îmbolnăvim la un moment dat. Astfel, după critica acerbă a lui Bertrand Russell sau Michel Foucault, își face probabil loc și convingerea că tocmai mișcarea filosofiei duce la această verigă numită Hegel, iar o reglare de conturi cu acesta nu ar fi decât o reglare de conturi cu filosofia. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)