Existența ei este departe de a fi definită ca fericită, deși aparent dispunea de tot ce și-ar fi dorit o femeie: bani, poziție socială, admirație. Fiind o fică supusă, acceptă alegerea făcută de tatăl său care o mărită cu un prinț italian, pentru care nu simțea nicio atracție. Mutată la Roma, ea devine în curând o adevărată prizonieră a soacrei și soțului care o izolează de lume, ca într-o colivie. Disperată, ajunge să își dorească să fugă cu un admirator ce-i era indiferent sentimental. Dar, se îndrăgostește între timp de un bărbat cu 15 ani mai tânăr, Bernard Lacy. După divorțul cuplului princiar, cei doi revin în Anglia unde relația lor se răcește, continuându-și viața separat. După un timp, o verișoară mult mai tânără, Rose Mary, ajunge în grija Blanchei. Destinul le joacă o festă celor două, care la un bal îl întâlnesc pe Bernard. Pus în oarecare dilemă, el e atras de Rose dar nu poate face abstracție de relația trecută cu Blanche. Urmează o cerere în căsătorie,hotărâre ce le va marca în mod hotărâtor viețile celor trei.
Un roman ce îl ține în suspans pe cititor,cu multe schimbări neașteptate de situații, plin de conflicte,suscitând un interes maxim.