În ochii mei, este­ticul e subaltern spiritului. Nu cartea pe care o supun comentariului are importanţă, ci doar pînza ideilor pe care paginile ei mi le‑au sugerat. Iar semnul după care îmi dau seama că într‑o cronică am idei este că ele culmi­nează într‑o impresie calofilă, ceea ce înseamnă că, fără un ferment de idee, un text nu are efect estetic. Nu sunt critic literar şi nici nu‑mi trece prin minte să ajung. De altminteri, cronica de întîmpinare nu mi se potriveşte decît în măsura în care impresia pe care mi‑o dă cartea o pot converti în nuanţe de intelect, potrivit regulii că o emoţie fără concept e isterie, în vreme ce un concept fără emoţie e sicriu. (…)

Nu există fenomen cultural care, privit fără preju­decăţi, să nu arate izbitoare trăsături cultice. Literatura nu e profană decît pentru neaveniţi, aura de mister care învăluie o operă fiind hotărîtoare pentru destinul ei pos­tum. Un scriitor care nu e înzestrat cu însuşiri magice e un biet scrib căzut din rangul vocaţiei, talentul neputînd fi definit în chip raţional. Cum nici prestigiului unei cărţi nu i se poate găsi o reţetă de ordin logic. Sub acest unghi, o capodoperă e o epifanie căreia niciun critic nu‑i poate da o explicaţie. Scriitorul e uzurpatorul profeţilor, iar un poet fără bănuiala de a avea clarviziune e ca un filosof care face apologia materiei. (Sorin Lavric)