Traversând practic secolul XX, filosofia lui J.-P. Sartre se caracterizează înainte de toate prin constituirea unei reflecții asupra condiției umane și prin apărarea radicală a libertății. Rădăcina autentică a existențialismului se ramifică în propunerea unei morale individualiste și lipsite de solidaritate. Însă Sartre, martor privilegiat al evenimentelor marcante din secolul XX, va avansa foarte rapid propunerea unei relații profitabile între propria filosofie și marxism, deschizându-se unei propuneri de colaborare teoretică și politică. Reînnoindu-și neîncetat angajamentele sociale, Sartre va înțelege în sfârșit existențialismul drept reflecție asupra libertății individuale, ce presupune tocmai aderarea la orizontul istoric pentru a înțelege procesele sociale, configurate la un moment dat de legi generale și de activitatea inalienabilă a libertății umane. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)