Jurnal de spital
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Jurnal de spital este un florilegiu de „epicrize” duhovnicești scrise de medicul Laura Ciobanu, care, cu o impresionantă capacitate, vede în persoana tratată nu doar „un bolnav” sau „un caz”, ci omul, cu măreția, cu finitudinea ori cu fragilitatea specifice ființei umane. Autoarea dovedește o impresionantă capacitate de a „radiografia” adâncurile sufletești ale celor pe care-i îngrijește, spre a surprinde acel licăr de lumină, găsind în toți dovezi incontestabile de iubire și slujire necondiționată. Volumul se deschide cu trei dedicații ce par a devoala motivația scrierii: „Dumnezeule Treimic, Ție Îți închin această carte, mulțumindu-Ți cu recunoștință că m-ai trimis în lume pentru nobila lucrare de doctor și mi-ai vegheat mereu drumul”. A doua dedicație amintește de iubiții ei pacienți: „Vouă, bolnavilor mei, care v-ați încredințat mie și mi-ați deslușit taina inimii voastre; de multe ori mi-ați arătat mai mult decât era îngăduit altcuiva să cunoască; prin voi, am aflat o întreagă lume de frumusețe și înțelepciune și m-am mângâiat cu dragostea voastră”. Cea de-a treia sună astfel: „Doctorilor și terapeuților care m-au salvat, cu recunoștință”. Cele trei consacrări ne încredințează că semnatara cărții, ca medic, își tratează bolnavii împlinind misiunea dată de Sfânta Treime, dar vede în fiecare frumusețea și dragostea sădite de Creator, neuitând niciodată a rămâne solidară cu suferința fiecăruia, căci și dânsa, ca pacient, aduce recunoștință celor ce o îngrijesc și-i alină durerile trupești.