Această lucrare reprezintă o încercare de sistematizare a învățăturii tradiției hinduse Mīmāṃsā pentru a demonstra caracterul puternic etic al acesteia, dar și înscrierea preceptelor în filosofia practică. Atunci când ne referim la Mīmāṃsā, avem în vedere doar ramura premergătoare, adică cea denumită pūrva – nu din motive cronologice, ci datorită secțiunii de acțiune (karma kāṇḍa) de care se ocupă. În ceea ce privește ramura succesoare, sau uttara – cunoscută sub numele de Vedānta – ne dorim o reconciliere între perspectivele incompatibile ori contradictorii dintre cele două ramuri, propunând un sincretism cu caracter incluziv reciproc, nu excluziv, așa cum adesea se petrece. (Autoarea)