(Gheorghe Truță, Arca lui Anghel, „Argeș“, anul XIX, nr. 7 (445), iulie 2019)

E o carte singulară la noi. Este cartea editorului care a fost și nu va mai fi – unul cult, rafinat, avenit, prob, exigent, cu care o vreme se lăuda Editura Facla, mama literaturii Banatului multicultural […]

Ion Nicolae Anghel e un mare scriitor. Mânuieşte cu dezinvoltură stilul indirect-liber, introspecţiunea psihologică tip Hortensia Papadat Bengescu şi Camil Petrescu, exprimarea neaoşă, dar şi subtilitatea specifică scriitorilor munteni, picanterismul limbajului propriu lui Fănuş Neagu şi Ştefan Bănulescu, pe cel al boemei şi agapei cultivat de Paul Georgescu şi Ileana Vulpescu…

Podoaba aleasă a Boemei sale este limbajul, care pe alocurea sfidează firescul. Mai ales în dialog uzitează de vorbe şi expresii de mare forţă conotativă; este şi frust, şi proaspăt, şi vetust, voit hasdeian. Place migala cu care frazează, faptul că vorbele de mult abandonate din vorbirea curentă par nişte licenţe poetice… De remarcat spontanele schimbări de stil, timp, moduri, persoană, tuşeurile grafice.

Cartea Boemei nu se structurează pe un fir roşu diriguitor; personajele se alcătuiesc îndeasinelea. Boema nu e o grupare, ci o lume; e Banchetul lui Socrate şi Isop.

(Gligor Hașa, Cartea Boemei, „Vatra veche“, anul XII, nr. 1(133), ianuarie 2020)