Utilizand ca punct de plecare sugestii din cateva dintre cele mai cunoscute carti despre moarte(scrise de Philippe Ariès, Georges Bataille, Edgar Morin, Emmanuel Lévinas, Jean Ziegler, Louis Vincent Thomas, Vladimir Jankélévitch, Jean Baudrillard etc., dar si de Emil Cioran, Ion Biberi, Mircea Eliade), eseul abordeaza aceasta tema dintr-o perspectiva reformatoare si lipsita de prejudecati.

Irina Petras alege si comenteaza liber enunturi despre moarte si conditia de muritor, reluand cateva idei din perspective diferite si transformandu-le in veritabile laitmotive: moartea este un proces, nu un eveniment punctual; moartea intravitala confera vietii sens si importanta; o „reforma a mortii” ar restaura demnitatea umana, pierduta sub presiunea dogmelor; conditia de muritor, calitate suprema a fiintei umane, ar putea deveni o forta; „nemuritorul” – fie el „omul nou” al societatilor totalitare sau seninul si iresponsabilul consumator al erei post-industriale – pune in pericol nu doar calitatea vietii, ci si existenta insasi a omenirii; existenta destinala sub semnul mortii e raul necesar care pune in valoare viata trecatoare; singura salvare la indemana omului e arta, creatia.

Cartea propune o introducere in „stiinta mortii”, sintagma din laboratorul eminescian care contine ambele sensuri ale termenului stiinta in limba romana: a sti, a fi in cunostinta de cauza, si a sti sa faci ceva, a stapani o arta.