„Mi-aș dori să știu ce temeri mă locuiau când inima ei s-a oprit. Fiindcă aș fi aflat curând că nu erau cu adevărat temeri.

Pierderea rădăcinii mele, căci asta mi-e mama, m-a secat de emoții.

Un îngheț până în oase s-a întins ca săritura de leu peste pradă. M-a desprins de pământ, trântindu-mă la pământ.

A murit mama, și amintirile, ca niște sfori înnodate una la capătul celeilalte, au distrus ghemul care eram.

Ce sunt acum? Un orfan.”

Alina Jurj în Cum mama mi-a pictat un rămas-bun