În ziua a treisprezecea a lunii pluviôse a anului II din calendarul republican (1 februarie 1794), în timpul fazei celei mai intense a Revoluţiei Franceze, Convenţia Naţională a votat un decret care prevedea demolarea imediată a castelelor feudale şi, mai ales, a turnurilor, simboluri ale tiraniei. Aceste demolări fuseseră deja începute în multe locuri de către „societăţile populare” locale. Oare nu am putea decide în zilele noastre lansarea unei acţiuni similare împotriva noilor „turnuri” mult mai oprimante create de tirania mercantilistă?

Critica arhitecturii şi a betonului în particular, constituie un loc de întâlnire ideal între critica adusă capitalismului, ca sistem economic şi social, şi critica societăţii industriale. Aceste două forme de viaţă s-au dezvoltat împreună de la începutul secolului al XVIII-lea. La fel cum nu se poate avea un capitalism „ecologic” şi „verde”, deoarece capitalismul este întotdeauna industrial, industria nu este „neutră” şi, departe de a putea fi recuperată pentru construirea unei societăţi eliberate (cum credea mişcarea muncitorească), ea se sprijină pe structuri proprii care îi determină sensul.