„O frântură de viață” este o carte-mărturisire, scrisă în lumina unei simplități și sincerități care trece de la „a te cuceri” și a te conduce la „a fi parte”. Și acest parcurs de implicare a cititorului este posibil pentru că face apel, fără a-și propune acest lucru, la filonul de credință al fiecăruia în Domnul și la apartenența la o Biserică renăscută.

+ Virgil Bercea

Paginile scrise de Adriana Moldovan poartă amprenta „secretului” pe care opresiunea regimului comunist a impus-o în jurul slujirii sacerdotale a celor ce, ignorând pericolele, au rămas fideli bisericii greco-catolice. Ele poartă totodată pecetea unei solidarități de grup, ce are ca nucleu solidaritatea familială, în jurul celui care a fost părintele Moldovan, precum și amprenta apartenenței confesionale și a trăirilor religioase, ale căror rădăcini coboară până în frageda copilărie.

Conf. dr. Corina Teodor, istoric, cercetător la UMFST Tîrgu Mureș

Această carte a Adrianei Moldovan are două calități principale care-i reflectă personalitatea. Prima este stilul familiar, sincer, cald, cu care restituie atâtea fragmente de viață, nu numai dintr-ale familiei sale, dar și ale Bisericii Greco-Catolice din Transilvania. Datorită cuvintelor sale, povestirii sale, pagină cu pagină îi apare cititorului profilul autentic al unei comunități: chipurile, gesturile, cuvintele. Adriana Moldovan ne restituie, la distanță de ani de zile de la acele evenimente, speranțele și deziluziile, bucuriile și durerile istoriei trăite de femei și bărbați în acest ungher al inimii Europei, atât de drag mie. A doua calitate a acestei cărți o constituie prezența multor fotografii. Aceasta pentru că imaginile restituie în mod concret ochilor noștri bucăți de memorie personală și împărtășită. Imaginile din carte ne arată deseori chipuri surâzătoare, celebrări liturgice, documente. Atâtea existențe și atâția martori pe care Adriana Moldovan ni-i prezintă, ea care la rândul său este o mărturisitoare prin propria sa existență, putem să-i vedem și noi, așa cum i-au văzut ochii săi. Pe unii, pe care și noi i-am întâlnit, îi vedem aici mai tineri; pe alții îi vedem pentru prima dată. Poate că, cine știe, într-o zi îi vom cunoaște, deși deseori aceasta nu mai e cu putință. Printre ei este și cazul părintelui Petru Moldovan, tatăl Adrianei, „piatra” pe care s-a fundamentat micuța biserică domestică familială a anilor persecuției și chiar de după revoluție, în anii intenși făcuți din speranțe și deziluzii.