Entuziasmul incredibil al descoperirii orasului se regaseste in suita de lucrari dedicate Pietei Cybele din Madrid. Intr-un joc foarte subtil al spatiului, cladirea care domina peisajul, Palatul Comunicatiilor, pare ca se multiplica de una singura, avanseaza si se departeaza ochiului privitorului, devine un personaj, care intr-o miscare a lamelelor evantaiului, dezvaluie inca un detaliu, inca o coloana, o cariatida sau un frontispiciu.
Aceasta miscare se naste dintr-o tehnica speciala a artistei, care combina transparenta tuselor de acuarela, cu liniile desenului, realizat si el doar din culori de apa. E un fel de pictura transparenta. Palatul se intrupeaza parca in timp ce este privit, strat dupa strat, dintr-un desen fin, cu multe suprapuneri, de parca in locul culorilor de apa ar fi folosite lacuri si vernis. Imaginea pietei este redata folosind culori transparente peste culori transparente, cu usoare irizatii de nuante ale cerului si vegetatiei, iar din aceasta reflexie, cladirea se profileaza. Iar Cybele se invarte, dreapta si totusi cazuta in transa, in carul tras de lei. Artista reuseste o punere in scena iesita din comun: Cybele pare ca stapaneste intregul mecanism al pietei, al rotatiei magice.
Artista s-a reintors in acelasi loc, in aceasta intersectie majora a fluxurilor energetice ale orasului. Inca o data, Cybele si-a miscat carul. Piata se reasaza, cladirile se dezvaluie superbe, intr-o scriere care se cere descifrata. E o placere a contemplarii si a unui joc subtil al intelegerii si neintelegerii alfabetului desenului. - Andreea PASTARNAC
Editie bilingva romana-engleza