Într-o discuție cu scenograful Radu Boruzescu, căruia i-am cerut permisiunea de a publica o fotografie din spectacolul Furtuna de Shakespeare de la Comedia Franceză (2017), i-am mărturisit că imaginea pe care o selectasem, o găseam emblematică pentru conceptul de teatralitate. Realizam, pentru a nu știu câta oară pe parcursul acestei incursiuni într-un teritoriu al cărui orizont se modifică mereu, că discursul rațiunii poate păli în fața teatralității manifestate!

În răspunsul său, artistul Radu Boruzescu se întreabă retoric în ce constă esența teatrului: „Prelungirea sălii în scenă, efectul „în oglindă” al realității în spațiul iluziei, implicarea condiției de spectator pe jumătate adormit în angrenajul magiei teatrale, realitatea contemporana amestecată cu reconstituiri prețioase, sunt lucruri la care am revenit mereu, aproape inconștient. Să fie asta descoperirea ultimă la care ajungem, după atâția ani pasionanți?”

Acest scurt schimb de idei mi-a reamintit faptul că singura modalitatea de „a fi viu” în teatru este aceea de a te întreba și a fi surprins mereu de el. În același timp, dialogul mi-a realimentat bucuria și dorința de a continua să descopăr și să înțeleg de unde vine această putere formidabilă pe care teatrul o are asupra noastră.