Celebră pentru studiile sale despre proletcultism, Ana Selejan surprinde cu noua sa carte: o carte de poezii scrise în perioada 1970-1983 și recuperate acum, în pandemie, când se și decide să le editeze.

E o poezie cerebrală, care ține în frâu afectele și ia distanță față de pulsiunile incontrolabile, evocatoare a unei copilării marcată de voința de însingurare, atrasă de melosul popular și de ritmul legendei versificate (apariția unui personaj – Coca-țiganca, cu ritualurile ei păgâne – e nu doar pitorească), câteodată, de tonul confesiv sau parabolic, altădată (imaginea săgeții albe prin apa dușmănoasă este definitorie), amatoare de metafore memorabile precum aceea a platanului, alb delfin terestru. Poeta se vede întrupată când într-o lostriță, când într-un fulg coborâtor dintr-o stea căzătoare, visează forme pure, un joc cu mărgele de sticlă, ca-n romanul lui Hesse, și resimte presiunea isuportabilă a nerostitelor care așteaptă să fie eliberate. Eroticele sale sunt pline de discreție, gingășie, renunțări, amânări, așteptări, reprimări înfiorate și dialoguri sincopate.

Iată că pandemia are și avantajele ei, de vreme ce o cercetătoare de calibrul Anei Selejan a folosit acest răstimp ca să se descopere și să se recupereze ca poetă, o remarcabilă poetă, am adăuga noi fără teama de a greși o iotă. (Mircea Petean)