Daniela Toma accentueaza enigma. Cateodata, himericul acapareaza peisajele lirice. Sunt asteptate „cutremure” care sa repuna totul in discutie. Sensurile realizeaza o sinteza ce are in vedere esentele. Pare ca ne situam pe in teritoriu brazdat de oglinzi daruite lirismului nu o data incendiar.
Octavian MIHALCEA
Poezia aceasta e tot timpul altfel. Nu te pictisesti niciodata. Simti nevoia s-o recitesti. Nu esti cuprins de suficienta citind-o. Totul e iubire, totul e revenire; si „incheietura dezghetata”, si „glezna”, si „caderea sub clipit”, ca si cand „dragostea ar fi doar o zi pe pamant”. Si cuvintele se iubesc pe ele insele.
Victor MARTIN
Modernismul poeziei Danielei Toma vine din surprinzatoarele conexiuni intrepatrunse in textele sale, cu variatiuni incredibile pe teme proprii, ce creeaza o vitalitate noua, incitanta si captivanta. Cuvintele sunt un fel de laitmotiv, in jurul lor se invart multe idei ce creeaza dependenta si obsesie.
Ionut CALOTA
Si cum creatia este legata de Creator, Daniela Toma isi lasa in voia Lui, noua forma a fiintei pe care a dobandit-o, lasa aceasta Ana noua, ca pe-o ofranda, generozitatii lui Dumnezeu, pentru a transgresa spre o stare, care ii va da posibilitatea sa probeze cine este ea cu adevarat: „esti radacina, inima, pasare,/ faci un pact cu Dumnezeu/ sa-si arunce navodurile in araturile cele mai ascunse/ ale ochilor/ sa-i deschida...”
Mihaela MERAVEI
