Îmi propun în această carte să studiez ideea de lege divină. Această idee presupune că faptele umane îşi primesc norma de la elementul divin. În unele epoci, și în unele regiuni, legea care trebuia să guverneze conduita oamenilor a fost catalogată ca fiind divină. Cele două idei, cea de lege și cea de divinitate, au fost înțelese fiecare în moduri foarte variate, ceea ce sporea ambiguitatea formulei care le asocia.

Am ales ca fir conducător noțiunea de lege divină, deoarece ideea aceasta, sau, în orice caz, expresia, are avantajul de a se regăsi în diferitele lumi – evreiască, creștină şi musulmană – pe care trebuia să le chestionez pentru a le înțelege alegerile fundamentale și succesive. Legea divină se oferă într-adevăr ca un element revelator a ceea ce iudaismul, islamul şi creştinismul gândesc și știu despre ele însele.

R. Brague