Așa cum se știe deja, Maramureșul nu a avut un trecut izolat, dimpotrivă poziția geografică a determinat apropieri și contacte, uneori violente, cu vecinii, unii dintre aceștia, polonezii, făcându-și simțită prezența din cele mai vechi timpuri. Din documentele arhivistice studiate și din tradiția orală locală a rezultat, cu certitudine, faptul că în ziua de 6 octombrie 1914, pe raza localității Berbești a avut loc un conflict armat între cazacii ruși care au invadat satele maramureșene în perioada 3-6 octombrie 1914 și un detașament de legionarii polonezi ai Brigăzii a 2-a a Legiunilor poloneze care s-a deplasat dinspre Baia Sprie, în marș forțat, prin pasul Gutâi situate în vestul Munților Gutâi. În urma conflictului care a avut loc în seara acelei zile, între orele 19.00 – 20.00, șase tineri polonezi au fost împușcați și înmormântați într-o groapă comună din cimitirul bătrân al satului, în ziua de 7 octombrie 1914. Legionarii polonezi au fost aceia care în dimineața zilei de 7 octombrie 1914 i-au alungat pe ruși din capitala Maramureșului, Sighetu Marmației, și din toate satele maramureșene aflate în dreapta și stânga râului Tisa. În amintirea acestor eroi, a fost amenajat un mormânt și a fost ridicată o frumoasă troiță maramureșeană din lemn. Momentul de mare reverberație a continuat în 24 iunie când a fost vizitat Vârful Stogu (în poloneză Stóg, anterior Stoh, în ucraineană Stih), un vârf muntos de 1.651 metri, situat în Munții Maramureșului de pe actuala frontieră dintre Ucraina și România. Înainte de al Doilea Război Mondial, aici a fost punctul în care se intersectau frontierele Poloniei, Cehoslovaciei și României.

Lucrările științifice prezentate la Simpozionul din 2019 și de către oaspeții polonezi în 2021 au fost cuprinse în volumul de față, dedicate fondatorului Centrului, regretatului academician Alexandru Surdu, trecut în neființă anul trecut.