„ ... este profund ca un poem, complex ca un roman, pasionant ca un film de acţiune şi înţelept ca o sutra. Andrei regăseşte aici nu doar vocea lui românească, ci însăşi românitatea sa, rădăcinile sale sibiene care coboară mult sub istoriile de familie, în vise şi arhetipuri. Se revede pe sine însuşi, se pipăie pe sine insuși ca un supravieţuitor al unei explozii, căutând eventualele răni şi schije. Se bu-cură că e încă viu. Îşi studiază cu aceeaşi minuţie exuberantă viciile şi virtuţile, triumfurile şi dezastrele, într-un exerciţiu de sinceritate care-ţi taie răsuflarea. Îşi expune credinţele cosmice şi cele domestice acordându-le exact aceeaşi atenţie înfiorat-amuzată. Citind, ai sentimentul unui om care respiră în respiraţia cosmosului, rămânând totuşi un accident unic, irepetabil al lui. Andrei Codrescu a scris romane, articole, texte pentru radio, a regizat filme şi a condus reviste, dar fundamental el rămâne un mistic şi un poet, înfipt în inima culturii americane ca un al doilea Allen Ginsberg.

Căci America, ţara tuturor utopiilor, a tuturor excentricităţilor, trăieşte în aceste dialoguri în toate dimensiunile ei, văzută pe rând sociologic, politologic, fenomenologic şi mai presus de orice postmodern-poetic, ca un carusel din a cărui rotire, măreaţă şi derizorie, n-ai mai vrea să cobori niciodată.

Pe Andrei Codrescu nu poţi decât să-l crezi, oricât de absurde, de neverosimile ar fi unele fapte povestite de el. Cred literalmente (așa cum cred Biblia) că s-a fotografiat pe sine însuşi copil când a revenit în ţară după Revoluţie. Cred literalmente că o mică prostituată i-a şoptit într-un bar un text al unui mare iluminat, pe care poetul abia îl scrisese-n computerul său cu câteva minute înainte. Fiindcă Andrei a trăit întotdeauna, asemeni celor mai buni dintre noi, în burta unui mare poem escatologic. Din el a transcris, dezordonat şi halucinat, «a heap of broken images»: cărţile, filmele, poeziile, utopiile şi nebuniile sale. Cum este şi această carte, ce va fi pentru cititorul român o recuperare şi-o revelaţie." (MIRCEA CĂRTĂRESCU)