Bunicului meu, Oneasă Gheorghe, alături de care am luptat pe nesfârşitele dealuri ale Ilionului

Cântul întâi

Morţii înghit pământul şi-l transformă în umbre
umbrele se reaşează în mine
una lângă alta şi una peste alta
redevin întuneric
şi el
înteţindu-şi prezenţa, vibraţia, consistenţa
deodată ţâşneşte într-o solară viziune a morţii
ce singură redeşteaptă în lucruri
cuvântul,
sunetul negru şi iniţial al mişcării
ce precede mişcarea.
Ecoul unei vagi perturbaţii.