Traditionalismul d-lui Ion Pillat e mult mai ingradit si mai concret: el purcede de la realitati: de la" vie", de la „castanul cel mare", de la" varful Dealului", de la" lunca", de la, „odaia bunicului", de la" capela" – de la tot ce incheaga nu numai orizontul Floricai, dar si patriarhala casa a bunicului, de la" putina unde isi lua bai de foi de nuc", pana la" ceasul lui de pe masa ce si-a mai pastrat tictacul". Acest traditionalism nu se ridica nici la neam, nici la patrie; ca peisagiu el se opreste la hotarele Floricai; iar ca solidaritate, se margineste la o simpla legatura familiala: bunica si mai ales bunicul domina aceasta poezie domes- tica […]
Figura lui Ion Bratianu se desprinde, astfel, din toate lucrurile marunte ce l-au inconjurat si se risipeste, inmultindu-se, in reinnoirea naturii de primavara: un nou panteism familial se iroseste, parfumat, din aceste versuri de pietate… Emotia poetului e reala: ea are insa o si mai mare rezonanta in noi prin insasi pietatea pe care o simtim cu totii fata de" pastorul de oameni"; sentimentul se generalizeaza si familia mica se leaga de familia mare. Tonul nu este totusi ridicat; nu se inalta la epos; nu luneca nici la panegiric; patriotismul isi impinge discretia pana a se sterge cu totul. Pietatea se incheaga din sentimente strict personale si se materializeaza prin lucruri marunte si zilnice: acest intimism intr-un subiect ce s-ar fi putut lesne amplifica si trata solemn e adevaratul principiu de emotiune al poeziei d-lui Ion Pillat.
Eugen Lovinescu