Poeţii Uitaţi şi cei Dispăruţi fac parte din aceeaşi familie, a creatorilor de frumuseţi.

Cu multe decenii în urmă, în România a apărut o carte de antologie lirică românească, sub titlul Poeţi minori. Poate că era o eroare de exprimare, sau poate că autorul culegerii respective considera că Poeţii Majori erau doar cei care îşi auzeau recitate odele, cu vigoare şi patos, pe unicul canal de televiziune, sau prin cenaclurile literar-muzicale ale vremurilor respective.

În carte, încerc să demonstrez că nu exista poeţi minori, neimportanţi, şi care merită uitaţi, ci doar creatori originali, care nu au reuşit, la vremea lor, să-şi impună talentul unui public lipsit de receptivitate.

Îl veţi descoperi pe dramaturgul inovator şi exuberant Alfred Jarry, în postura de poet, la fel de exploziv ca şi în dramaturgia sa fluvială.

Veţi constata, sper, că stanţele lirice ale compozitorului Erik Satie sunt la fel de melodioase şi cantabile ca şi Gymnopediile sale, cu acorduri tandre de doină românească.

Veţi descoperi lirica lui Gaston Couté, în „patois” specific ţăranilor francezi de pe timpuri, poeziile cu iz medieval de lespede de catedrală ale lui Herredia, şi un număr finit, dar infinit la izvoarele liricii franceze, de poeţi valoroşi, pe care sunt fericit şi bucuros să vi-i pot prezenta, în forma potrivită şi în vorbire românească.