În Biserica Ortodoxă imnografia este la fel de însemnată ca Teologia Dogmatică. Dintre toate creațiile imnografice, canonul este cea mai complexă, fiind alcătuit din nouă cântări sau ode, a noua – a Maicii Domnului – fiind de sorginte neotestamentară (Lc. 2, 46‑55). La rândul său, fiecare cântare este compusă dintr‑o strofă‑model (irmosul) și alte trei‑patru tropare, ce urmează întru totul structura metrică a irmosului.
Aceste canoane, mai ales cele compuse de Sfântul Ioan Damaschin în dialect homeric și ritm iambic (ca cel închinat Nașterii Domnului), ascund o bogăție inepuizabilă, mereu nouă, inimitabilă, rămânând un punct de reper esențial și o provocare pentru creația imnografică.

***
Cântați, că S‑a născut Hristos! Înălțați‑vă de la cele pământești, cuge­tând la cele înalte, ridicându‑vă pe aripile făp­tuirii și ale contemplării: că de aceea S‑a pogorât Dumnezeu pe pământ, ca cei de pe pământ să se înalțe la Ceruri.
Nu pregeta să‑I ieși în în­tâmpinare, când Se va pogorî din Cer; desprinde‑te de pământ și de cele pământești prin iubirea față de tine a Celui Ce S‑a pogorât pe pământ; cântă‑I Lui cântare nouă, la îndemnul lui David, cântă‑I fără contenire.
De‑I vei cânta ast­fel, Domnul, Căruia Îi cânți, Își va aminti de tine și te va milui, precum îți adeverește Isaia: „Cân­tă cât mai mult, ca astfel amintirea să‑ți rămână!” (Is. 23, 16).