OK, mai publică altcineva ceva. Un cineva care a scris trei cărți chiar bune. Mai bune decât multe despre care se spune că sunt „originale și autentice”. Doar că individul respectiv nu știe să facă zgomote literare în jurul lui, nu se duce pe la cenacluri, nu-și face selfiuri și mai stă și-n orașul Roman. OK. Probabil că omului ăstuia i-au lipsit banii. S-ar zice: mare scofală. Așa că se duce prin Olanda. La munca de jos. Aia care se face cu mâinile și cu dureri de spate și jupuit de piele. Ridică și ordonează paleți, tone de carne și tot ce poate fi împachetat și vândut. Din poet și jurnalist, omul ăsta se trezește sclav în suavul sistem sclavagist, de orientare capitalist-democratică. Ei bine, individul ăsta se-ntoarce în țară mai înfrânt decât a plecat. Mai scrie o carte – despre cum a fost acolo. Mare scofală, ar zice mulți. Eu, însă, aș zice că e o carte de mare forță, o carte a dezumanizării, care redă credibil trauma etc.– dar despre cam toate cărțile se spun lucruri de felul ăsta. Aș putea spune că volumul acesta merită citit – dar și asta se scrie mai mereu pe coperta 4. De ce m-ați crede? Și de ce tocmai pe mine? Pe Emilian Pal, da, pe el chiar îl puteți crede. A fost acolo, în infernul care stă la temelia bunăstării, liniștii și confortului. Iar cei care se întorc din orice infern trebuie mereu ascultați.