Ucenic al lui Petre Țuțea și al ilustrului mitropolit Bartolomeu Anania, școlit în patristică sub autoritatea intelectuală a unui A.M. Ritter, la Heidelberg, Pr. Radu Preda și-a construit – prin cărți, conferințe, studii, cursuri universitare și, recent, printr-o ferventă slujire pastorală de la altarul parohiei românești din inima Bavariei – un nume cu greutate în teologia și cultura românească de la începutul veacului 21.

Prin paginile prezentului volum, Pr. Radu Preda ne pune la inimă o suită de strălucite eseuri despre funcția (re)fondatoare a memoriei colective. Tema îi este familiară din experiența celui care a condus, până nu demult (și în vremuri mai normale) Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Avem la îndemână o carte gravă, despre responsabilitatea de a nu uita, chiar dacă iertăm, și de a nu repeta erorile trecutului recent, după ce le-am descifrat prin lentila unei filozofii morale a istoriei.

Cititorii acestui opus vor putea transforma lamentația și compasiunea în acțiune civică, așa cum vor da slavă lui Dumnezeu pentru eliberarea națiunii noastre din captivitatea babilonică a regimului de „ateism științific”: nu sunt aceste făgăduințe suficiente pentru a-l însoți pe autor în reflecțiile sale de maturitate? (Teodor Baconschi)

Tocmai când constatam cu amărăciune că doar Biserica este cea care păstrează în lada ei de zestre rugătoare memoria celor care s-au jertfit pentru Țară, alături doar de asociațiile foștilor deținuți politici, a apărut pe firmament noul IICMER.

Condus energic de fratele nostru de credință și de idei – Radu Preda –, Institutul a făcut rapid câteva volte, repoziționându-se ca depozitar ale unei memorialistici interactive, scoțând la lumina cercetării pagini însângerate și glorioase, poziționându-se empatic de partea celora care au încasat glonțul, tortura sau exilul.

Însă, deopotrivă, s-a arătat opiniei publice ca promotor al unor valori părut vetuste în noua ordine axiologică a României: onoare, credință, sacrificiu, tenacitate, patriotism – valori întrupate, dar și îngropate odată cu viețile celor arătați ca fiind adevărații eroi ai României. Nu producții tip „Studiourile Buftea” cu Sergiu Nicolaescu în rol de super-erou ilegalist și duelgiu îndemânatic, ci cărți de martirologie laică, evenimente publice mișcătoare, conferințe cu dezvăluiri spectaculoase, interviuri cu lacrimi în ochi, dar și campanii soldate cu urmărire penală a criminalilor care, iată, au trăit și poate încă mai trăiesc printre noi. Aceasta este zestrea Institutului condus de Radu Preda, Institut care, departe de a se bucura de prestigiul și suprafața publică (internațională chiar) a unor organisme memoriale similare din alte țări, a desțelenit o mare parte din inerțiile și prejudecățile contemporanilor noștri. Muncă de ocnaș pe marginea gropilor comune, muncă de salahor în arhive, muncă de sacerdot în cinstirea acestor sacrificați de bună voie...

Iar cartea de față, cel puțin într-o latură a ei, exact asta ne spune: memoria este ceea ce ne va rămâne ca bun inalienabil; dacă aceasta se pierde, pierduți vom fi și noi. Ar mai fi ceva: Institutul, prin victoriile sale, a demonstrat în viul vieții românești că Împărăția Cerurilor este a celor prigoniți pentru dreptate, cuvintele lui Hristos au fost confirmate prin viața eroilor care au înfruntat tirania, dar și prin reverența instituțională făcută lor de o mână de contemporani de-ai noștri... (Răzvan Bucuroiu)