Realitatea la care face referire Dante e cea intimă, a scriitorului însuși, a mișcărilor sufletești pe care supunerea față de Amor o provoacă, precum și prezența – mai mult imaginară decât fizică – a iubitei: obligația etică a poetului e aceea de a transcrie ceea ce Amor îi dictează în suflet, ceea ce simte atunci când Amor îi concede un salut sau o simplă privire din partea iubitei. Însă ceea ce comico-realiștii și Cecco Angiolieri înțeleg prin fidelitate față de realitate este o aderență a limbajului la lucrurile și faptele cotidiene, la materialitatea și concretețea lor. Noutatea „dulcelui stil nou” consistă în expunerea într-un stil agreabil, plăcut la citire, a dinamicilor ce au loc înăuntrul persoanei cuprinse de iubire, cu intenția de a raționaliza și de a da un sens moral, de purificare prin contemplare, acestei iubiri absolutizate. Inovația comico-realiștilor e, pe de altă parte, aceea a limbajului, care devine un amestec mai mult sau mai puțin temperat de exprimare curtenească, chiar cultă – ca la Cecco, de pildă –, alături de vorbire poporană, cu inflexiuni locale și lexic cotidian.

Cecco Angiolieri (Siena, aprox. 1260 – 1312), poet italian rămas în umbra istoriei literaturii vreme de cinci secole, a fost reevaluat începând cu a doua jumătate a sec. al XIX-lea ca unul dintre părinții limbii italiene literare. Din familie de origine nobilă atât din partea tatălui, bancherul Angioliero degli Angiolieri, cât și din partea mamei, monna Lisa dei Salimbeni, a avut o viață aventuroasă, fiind exilat din Siena cel puțin o dată, din motive neelucidate în întregime. Folosindu-se exclusiv de forma prozodică a sonetului, a abordat temele îndrăgite de poeții așa-ziși comico-realiști, activi în Toscana începând cu jumătatea sec. al XIII-lea: plăcerile și adversitățile oferite de viața citadină (cârciuma, jocul de noroc, exilul etc.), exaltarea bogăției și ura pentru sărăcie, precum și iubirea ca fenomen lumesc. L-a cunoscut pe Dante Alighieri pe când se afla la începutul carierei sale de poet și filolog, dedicându-i trei sonete care ni s-au păstrat până astăzi.

Alexandru M. Burlacu, născut în Bacău (1986), a studiat la Universitatea din Torino (Italia) și e doctorand în istorie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.