Cred că sunteți cel mai atent dintre cititori (inclusiv dintre critici). În timpul șederii mele la țară, m-am îndeletnicit cu scrierea unui capitol autobiografic despre capacitatea de atenție, Sesamul inteligenței… Vă rog să mă credeți, mă simt mîndru că am stîrnit un studiu ca al dumneavoastră. Cu multă prietenie, ADOLFO BIOY CASARES

* * *

Doru Vartic, așa cum l-am cunoscut eu, este nu doar eseistul strălucitor, intelectualul rafinat, ci și un maestru al farselor și șotiilor (se amuză des să-l joace pe Puck ca să-și pună prietenii în situații comice, dintre cele mai neașteptate). Și, culmea, astea vin din partea unui mare timid. Doru e un timid, care, ca toți timizii, poate deveni un vulcan aprins, iar lava lui frige rău. Cînd se revarsă, n-aș vrea să-i fiu în preajmă. Dar Doru, cel pe care îl cunosc, e și un om de teatru de înaltă valoare, chiar dacă unii actori nu l-au apreciat, că nu l-au înțeles. Vorbind din experiență, spectacolele mele (căci am fost invitat de trei ori de Vartic la Național) rămîn, împreună cu altele, dovada că teatrul sub direcția lui a fost unul pasionat și viu, uneori chiar inovator. A făcut ce a putut, în condițiile extrem de grele ale momentului. (ANDREI ȘERBAN)

* * *

Ion Vartic a fost – cine-ar fi crezut? – și secretar de stat, ministrul Culturii fiind Andrei Pleșu. În cea mai administrativă funcție pe care a avut-o vreodată a lăsat o dîră suspectă de profesionalism și construcție, alături de prietenul său mitic Marian Papahagi. (EMIL HUREZEANU)