Designul este felul prin care obiectele se realizează în societatea modernă contemporană. Dacă existenţa unui obiect presupune design, această realitate se datorează faptului că omenirea are acum o cu totul altă organizare, un alt mod de trai. Acum, la început de mileniu al treilea, vorbim despre o societate de consum, despre cerere și ofertă, piaţă, industrie și publicitate. Așadar, contextul în care un obiect – devenit acum produs de design – ia naștere este fundamental diferit de ceea ce era acum mai puțin de un veac. Necesitățile umane privitoare la obiect sunt, însă, întrucâtva asemănătoare. În definitiv, omuI are nevoie de obiecte pentru a-și desfășura activităţile, la fel cum a avut nevoie și în trecut. Firește, acum poate fi vorba despre o mult mai complexă arie de activităţi, însă relaţia pe care obiectul o are cu natura umană rămâne aproape nealterată, obiectul fiind astfel corespodentul provocărilor de trai evidenţiind, din acest punct de vedere, inexorabilul răspuns de satisfacere a unor necesităţi.

Recursul la trecut nu se doreşte a fi aici o apologie a acelor vremuri. Asistăm astăzi la un fel cu totul diferit de organizare a vieţii şi, inevitabil, de manifestare a universului obiectual. Dimensiunea culturală şi de apartenenţă este tratată în această carte ca un posibil model de revendicare, nu neapărat ca efectivitate. Acest lucru nu mai este posibil şi nici nu ar trebui să fie principalul obiectiv, oricum. Se poate face însă recursul la trecut în mod indirect, prin oferirea unui repetoriu de sugestii, într-o percepţie chiar subliminală. Înţelegând mai bine dimensiunea obiectualităţii şi toate resorturile ei, mai mult sau mai puţin evidente, se poate contura astfel o imagine mai clară pentru designer. Se deschid la modul acesta noi paralele de raportare, identificându-se un univers de cunoaştere, de înţelegere. Mai mult decât atât, se restabilește o parte din legătura cu acel filon cultural-identitar ce ar putea asigura o mai mare profunzime de originalitate şi adresabilitate.