Suntem încă într-o perioadă particulară și neașteptată din viața noastră, deși tot sperăm că aceasta se va termina și vom reuși să ne continuăm viața într-un mod cât mai normal. Trecem printr-o situație cu care acum ne-am mai obișnuit, dar care la început a fost deosebit de grea și la care atunci fiecare dintre noi a reacționat și s-a raportat în mod diferit, după caracterul și însușirile cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Eu am trăit momentul cu multă îngrijorare pentru că mă găseam la 2.000 de km. de România, locul pe care îl mai numesc încă acasă (deși sunt în Italia de vreo 16 ani), în care mi-am lăsat părinții și sora, prietenii și multe alte persoane dragi pe care ar fi trebuit să le văd de Paște și pentru care am fost mai îngrijorată decât pentru mine în acele momente. A fost un șoc neașteptat lockdown-ul în care a intrat Italia repede și pe neprevăzute în data de 5 martie 2020 și datorită căruia viața mi s-a schimbat și mie dintr-o dată, trecând de la a fi ocupată toată ziua cu munca mea de profesor, la a sta închisă în casă pentru două luni gândindu-mă mai tot timpul că s-ar putea ca virusul să se apropie și de cei dragi ai mei (cu tot optimismul care mă caracterizează de obicei) și încercând să găsesc partea plină a paharului, convinsă că orice lucru, oricât de negativ, are și părți bune. Preocupările mi le-am mărturisit și altor prieteni și cunoscuți care se interesau de situația dezastruoasă în care se afla Italia, așa încât mi s-a cerut să scriu câte ceva din experiența noastră, a celor din Italia, mai întâi pentru jurnalul Graiul Maramureșului de la mine din județ (pentru care mai scrisesem), apoi pentru jurnalul on-line stiripesurse.ro. Așadar, am început să scriu, pentru că nu puteam să fac nimic mai util atunci și asta a devenit pentru mine nu doar o eliberare, ci și cel mai potrivit mod în care puteam să mă simt și eu într-un fel utilă și legată de România în acele momente. Am scris foarte mult, mai ales în cele două luni în care am stat închisă în casă, dar și după. Din ceea ce am scris, am selectat pentru această carte douăzeci și cinci de articole (scrise de la începutul lunii martie 2020 până în aprilie 2021) pe care le-am scris pentru cele două jurnale amintite, pentru un Anuar al singurei edituri românești din Italia, editura Rediviva din Milano, pentru revista Orizonturi culturale italo-române și pentru revista on-line Timpul Belgia, la care am adăugat unul nou – scris în august 2021, atunci când am decis să-i dau viață acestei cărți – articol nepublicat, conceput ca încheiere pentru aceste texte reunite. La sfârșitul fiecărui articol am precizat prima publicație în care a apărut și data, aceasta fiind și foarte apropiată, în general, de cea la care l-am creat. Din ceea ce am scris în această perioadă transpar gândurile, preocupările, temerile, speranțele, observațiile, iluziile și deziluziile mele (în sintonie cu dificultatea momentului prin care treceam, cu momente de vârf sau de relativă relaxare), care au fost, sunt sigură de asta, și ale altor persoane aflate, la fel ca mine, departe de țară, sau, de ce nu, în România, dar care au trăit cu conștiința faptului că virusul acela neiertător ar putea să le ia pe ele sau pe cele mai dragi ființe fără a avea nici măcar posibilitatea de a se obișnui cu ideea pierderii și, cu atât mai mult, fără a putea face ceva pentru a împiedica asta.