Cele 22 de texte puse laolaltă, publicate între 1998 și 2018, sunt o mărturie a opțiunilor epistemologice personale în confruntarea dintre modernism și postmodernism, dintre structuralism și poststructuralism, dintre literar și cultural, dintre știință și „ceața verbiajului”.

Pentru cititorul de azi, ele sunt de o actualitate specială, deoarece:

a) corectează stereotipuri vehiculate în discursul critic și didactic, care au erodat, au pasivizat autori canonici;

b) aduc în prim-plan texte recente, fie puțin cunoscute, fie superficial ori incorect analizate, fie ignorate ;

c) intertextualitatea și interdisciplinaritatea complexă dau seama de straturi semantice puțin evidente ori insuficient evidențiate, revigorând astfel țesutul interconectat al cărților.

Pentru relief, am preferat structurarea volumului pe genuri și practici discursive, respectiv discurs poetic, narativ, jurnalistic și politic, memorialistic și științific, urmată de perspectivele științifice adecvate. Deși fiecare analiză este plasată preliminar sub cerul teoretic corespunzător, procedura este inductivă – textul își selectează metoda și nu (doar) invers.

Volumul propune dimensiuni inedite și redimensionează raportul teorie – analiză literară printr-o gândire critică integrată. Deși există referințe sociologice, culturale, politice, trimiterile extraliterare rămân, contrar abordării culturaliste, periferice. Avem convingerea că interpretarea literaturii e bine să rămână ca atare: un construct perceptibil ca specificitate, ca diferență. Iar științele textului, invocate aici ca puncte de vedere flexibile și sistematic articulate, îi amplifică rezonanța și-i străluminează adâncul.