Viata mea s-a impartit intre poetul si profesorul Dumitru Chioaru. Am insa de la o vreme impresia ca poetul a pierdut in favoarea profesorului, pentru ca poezia ma viziteaza mai rar. Scriu poezie dintr-o nevoie vitala. Ea ma ajuta sa rezist asaltului zgurii vietii prozaice. Scriu, deci exist.

Inca mai cred ca, parafrazandu-l pe Dostoievski, poezia va salva lumea. De aceea, mi-e teama de momentul cand nu voi mai scrie poezie, ca de o boala mortala. Trag insa nadejdea ca, odata ce voi incheia cariera de profesor, voi avea, in oaza de liniste a Sibiului, mai mult timp si inspiratie. Pentru ca poezia a fost si este adevarata mea viata.