În Tradiția patristică a Bisericii vedem că omul are de parcurs trei nașteri. Cea dintâi este cea biologică, când este zămislit în pântecele mamei sale, iar în continuare are loc nașterea și, astfel, venirea lui pe această lume. Cea de‑a doua naștere este așa‑numita naștere din nou, care se săvârșește prin Taina Sfântului Botez, când iese din sfân­ta colimvitră, pe care o putem numi pântecele Bisericii. Cea de‑a treia naștere este ieșirea omului din lumea aceasta și intrarea lui în cea­laltă viață, în Împărăția lui Dumnezeu – de aceea și în cazul sfinților prăznuim cu multă strălucire ziua în care au adormit drept zi a nașterii lor.
Dacă omul, după nașterea cea dintâi, nu trece prin nașterea cea de‑a doua, prin nașterea din nou, și nu primește Duhul Sfânt, nu este om deplin. Dacă se botează, dar nu se nevoiește, exersându‑și propria libertate cu împreună‑lucrarea lui Dumnezeu, și nu trece și prin cea de‑a treia naștere, atunci, în realitate, scopul existenței sale – urcușul de la chip la asemănare – se zădărnicește.
Întreaga slujire pastorală a Bisericii țintește la strămutarea noastră din pântecele mamei în pântecele Bisericii (colimvitra), iar apoi la dobândirea ochilor duhovnicești pentru a vedea Lumina Dumnezeirii lui Hristos, care este Împărăția lui Dumnezeu, spre a ne îndrepta și a dănțui în jurul Luminii celei în trei Sori.

***

Părinții Bisericii învață în scrierile lor că „hainele de piele” cu care Dumnezeu i‑a îmbrăcat pe primii oameni după cădere sunt stricăciunea, pătimirea și moartea, strâns legate de modul nașterii noastre, de boli, de bătrânețe și moarte.
În această carte, sunt prezentate câteva opinii despre felul cum omul din Biserică se confruntă cu aceste probleme ale „hainelor de piele” și despre cum dobândește simțirea vieții celei fără de moarte prin dulceața cunoașterii lui Dumnezeu.
Mitropolitul Ierótheos
al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie