"Ţinutul grăniceresc năsăudean n‑a dus lipsă de atenţia istoricilor şi oamenilor de cultură, din vremuri mai vechi sau mai recente. Existenţa Regimentului II de graniţă, înfiinţat în a doua jumătate a secolului al XVIII‑lea cu sediul la Năsăud, a activat printre locuitorii acestei zone conştiinţa de oameni liberi, un spirit comunitar şi o conştiinţă românească de mare vigoare, care au imprimat acestui ţinut o specificitate unică în ansamblul românităţii din Imperiul habsburgic. Forţa economică susţinută de fondurile grănicereşti a permis asumarea unor proiecte de anvergură, cel mai important dintre acestea fiind, fără putinţă de tăgadă, şcolile grănicereşti năsăudene. Acestea au reprezentat, de la înfiinţarea lor până la Unirea Transilvaniei cu România, un punct de referinţă şi au contribuit într‑un mod substanţial la emanciparea culturală şi la formarea unei elite intelectuale româneşti moderne. Această regiune a generat un spirit identitar deosebit de pronunţat, care s‑a fortificat şi s‑a consolidat după desfiinţarea regimentului, în anul 1851. În mentalitatea comunitară de aici s‑a instalat sentimentul unei descendenţe nobile, în primul rând cea romană precum şi aceea de urmaşi ai grănicerilor, care şi‑au dovedit loialitatea faţă de împăraţii Habsburgi pe câmpurile de luptă ale Europei, bravura faptelor lor de arme ajungând să fie remarcată de însuşi Napoleon Bonaparte." - Fragment din Studiu introductiv Ion Carja