Teologia ortodoxă nu este atât de mult despre Dumnezeu (cine ar ști cine este Cel ce Este?), cât despre modul cum lucrează minunat în lume, motiv pentru care este doxologică, trăită nece-remonial și frumoasă în toate formele ei de exprimare, imnografic, imnologic sau mistic, întru evlavie. Ea are menirea de a conduce pe credincios la „spor în viață și în credință”, la practici liturgice în mediul familial din orice timp și loc. Fiecare capitol se pretează la a fi dezvoltat independent, prin comparație cu alte dezvoltări interconfesionale, dar nu este obiectul nostru. Unitatea „biseri-cilor” nu constituie un subiect pentru teologi și teologie, ci este lucrarea Duhului Sfânt; Ortodoxia se roagă pentru „unitatea Sfintei lui Dumnezeu Biserici”, care este una, sfântă, soborni-cească și apostolică. Ea este „cufărul” în care se află comoara de preț a dreptei credințe, cutia cu pietre prețioase, ascunsă în adân-curile istoriei, care trebuie dezvelite și prețuite, nu ca pe o comoară pe care credinciosul o râvnește, ci ca pe o stare și un loc în care este invitat să intre; ce altceva ar putea fi sfântul decât o nestemată?

Autorul