Anul 1945 a insemnat sfarsitul Germaniei naziste si a Japoniei militariste, sfarsit umbrit insa de tragedia Dresdei, a Hiroshimei si a orasului Nagasaki.

Marea conflagratie a secolului douazeci, razboiul care, asa cum a spus von Seeckt, rezulta in mod inevitabil din legile eterne ale amintirilor si din declinul popoarelor, s-a incheiat dupa trecerea a mai mult de doua treimi din anul 1945.

Daca anul 1939 a fost ultimul an de pace si intaiul an de razboi, 1945 a fost ultimul an de razboi si primul an de pace, o pace care pentru multi ani avea sa se transforme intr-un razboi rece intre aliatii din tabara invingatorilor.

Privind retrospectiv perioada anilor 1939-1945 incerci un sentiment bizar: o lume ce parea de neclintit s-a destramat. In razboi au invins cei care au crezut mai deplin in dreptatea cauzei lor, au invins cei multi, cei care doreau cu mai multa ardoare in implinirea idealurilor si obiectivelor lor.

Drumul spre aceste obiective a fost greu si aspru. Victoria, pana la urma, n-a fost obtinuta numai prin stralucirea si capacitatea unor personalitati, chiar daca, de-a lungul celor sase ani de razboi, generali, amirali si alti comandanti de armate, de flote sau escadrile au aparut in primul plan, chiar daca au primit ordine si medalii pentru fapte de arme stralucite, ci victoria a purtat aureola eroismului anonimilor, a masei de soldati, a marinarilor si aviatorilor, care au alcatuit armatele aliatilor.

Din pacate, imediat dupa incheierea ostilitatilor celui de al doilea razboi mondial, coalitia natiunilor invingatoare s-a destramat. Marile Puteri ale acestei coalitii au apucat pe drumuri diferite, datorita mai ales setei de dominatie si a dorintei de a raspandi alte teorii ideologice decat cele existente pana atunci.

S-a format, din nou, doua tabere despartite de interese meschine si neverosimile, care se vor infrunta vreme de multe decenii, cu inversunare si dusmanie, intr-un razboi rece si de neinteles.