Cei aproape 10 ani petrecuți la Bilbao, în preajma Muzeului Guggenheim, în calitate de student și doctorand al Universității Țării Bascilor, mi-au oferit suficiente argumente pentru ca, la momentul realizării tezei de doctorat în domeniul sculpturii, să plonjez fără ezitare în universul „Richard Serra”. Știam că aveam de-a face cu un exponent major al unei generații de aur și nu doar cu un artist care, închis în atelierul său și-n propriile-i gânduri, se complace în „jocul cu plastica”. Însă nu aveam de unde să bănuiesc că voi da peste unul dintre cei mai lucizi, consecvenți, neconcesivi și reformatori artiști ai secolului XX.
Dialogul cu opera lui Richard Serra devine pentru oricine o cheie de resituare în timp și spațiu a concepției despre artă în general, despre arta modernă și contemporană în special, a raportului dintre arta europeană și arta americană în sens existențial sau a celui dintre cultura occidentală și cultura orientală la nivel transversal.
Se spune că ajungi să iubești doar ceea ce cunoști. Austeritatea oțelului oxidat sub care ni se înfățișează majoritatea operelor lui Richard Serra este un reper deloc captivant pentru imensa bogăție a universului cultural care se deschide în spatele acestui demers sculptural. Vă invit, așadar, să spargeți barierele primelor impresii vizuale și să vă adânciți în cunoașterea eforturilor acestui artist de a fi el însuși prin depășirea propriilor limite, prin dinamitarea preconcepțiilor și comodității perceptive a publicului, prin epurarea scării valorilor culturale, prin realizarea unor trainice punți de legătură între trecut și prezent și, nu în ultimul rând, prin așezarea postmodernității pe fundații consistente.