Nu as da acest gir de putere celor care au desfiintat Partidul Comunist. Nu ei au dizolvat partidul, sa ne intelegem! Partidul s-a autodizolvat. Si, de acest crah penibil, rusinos, se face vinovat inaintea comunismului romanesc, Nicolae Ceausescu insusi. Aceasta este culpa lui, nu bazaconiile care i s-au pus in carca: subminarea economiei, uciderea a 60000 de timisoreni, imbogatirea pe spinarea poporului. Partidul n-a putut vorbi in clipa fatala, n-a putut protesta, nu s-a putut opune, fiindca dupa fuga lui Ceausescu n-a mai avut niciun purtator de cuvant, niciun cap responsabil activ, niciun fruntas veritabil care sa preia carma si sa faca sa navigheze corabia pe furtuna. PCR nu avusese decat un singur lider, un singur patron, un singur stapan. Si cand acesta si-a luat talpasita, a ramas ca un sat fara caini. Sub masca falei, a fortei si grandorii, Nicolae Ceausescu distrusese incet-incet partidul, transformandu-l intr-o fantose. Ii luase vigoarea si mobilitatea, imbolnavindu-l de o obezitate monstruoasa, ii rapise reactivitatea normala a sistemului nervos, si pana la urma, vointa, obligandu-l sa-l aclame toata ziua pe el, sa-si dea adeziunea neconditionata la orice fleac emanat de gandirea lui mediocrizata. Ii interzisese sa aiba opinii critice, sa gandeasca liber, sa-si exprime discernamantul politic, sa manifeste initiativa si sa formuleze concluzii, sa apere rationalitatea, ca valoare suprema, impotriva oricui i-ar fi adus atingere, inclusiv a sa, a lui N.C.
Dumitru Popescu, Angoasa putrefactiei