Basmul înseamnă proiectarea dorințelor auditorilor și conturează o lume imaginară, o lume în care fantasticul și miraculosul se întrepătrund, iar spațiul și mai ales timpul ascultă de necesitățile interne ale narațiunii, ca și de bunăvoința ființei umane. El depășește granițele literaturii populare și, prin evoluție și schimbări permanente, determină noi și noi avataruri contemporane, care demonstrează, fără putință de tăgadă, perpetuarea și supraviețuirea basmului fantastic, în ciuda tuturor inovațiilor și modernizărilor sau tocmai datorită lor. Pentru încă multe generații care vor urma, basmele lui Ispirescu sau cele ale lui Eminescu și Slavici sau filmele lui Walt Disney, ale lui Gopo, sau ale lui George Lucas vor întruchipa lumea ideală, în care dorințele prind viață, spațiul și timpul ascultă de bunul plac al omului, iar răul este întotdeauna învins. Nici chiar omul tehnologizatului secol al XXI-lea nu poate renunța la speranța în victoria binelui, dar basmul, pentru el, devine un complex de imagini care îl captivează și îl apropie de ascultătorul de altădată care, la desfăcutul porumbului sau în nopțile lungi de la stână se proiecta în ipostaza unui erou atotputernic, de care ascultau până și astrele.