Destinul istoric al Școlii Sociologice de la București, emblematic pentru profilul cultural și științific al României reîntregite după 1918, este indisociabil și poate imposibil de a fi descifrat și cuprins de către posteritate în absența luării în considerație a prestației de excepție a ilustrului său fondator și animator neobosit, savantul de anvergură națională și internațională Dimitrie Gusti. Veritabil spiritus rector, ctitor de instituții și făuritor de publicații de profil, înzestrat organizator al unor rețele de acțiune socială cu efecte reformatoare, desăvârșit pedagog al națiunii sale într-o epocă tumultoasă de accedere la modernitate și universalitate, mesager vizionar al unui inalienabil crez umanist, fără frontiere, profesorul Gusti a avut în preajma sa discipoli și colaboratori fideli, ale căror devoțiune și implicare depline au conferit Școlii ca atare un rol preeminent și proeminent în istoria românească și recunoscut prestigiu la nivel european și internațional. Între aceștia se cuvine să-l menționăm la loc de cinste pe cercetătorul de aleasă vocație, dascălul erudit și metodic, omul de noblețe sufletească inegalabilă, legatarul mesajului maestrului său condensat în sintagma plină de adevăr și expresivitate „sociologia militans”, profesorul Henri H. Stahl. Subscriind la filosofia și ethosul Școlii gustiene, Henri H. Stahl a excelat prin ampla deschidere teoretică și rigoarea metodologică, contribuind cu osârdie la elaborarea cadrelor conceptuale și a instrumentarului de lucru în procesul de investigare empirică a realităților sociale, grație cărora echipele multidisciplinare ce au întreprins studii monografice, anchete zonale și proiecte la scară națională au performat și au lăsat contribuții științifice unice despre istoria socială și structurile configurate ale formelor de existență comunitară în arealul românesc.