Ceea ce aduce nou cartea Laurei Măcineanu e asumarea, într-un spațiu exegetic suprapopulat, a unei perspective „de gen” asupra relațiilor dintre „arhetipurile masculine și feminine”, care transcend aparenta simplitate, chiar reducționismul, și stereotipiile în construirea personajelor. Ipoteza autoarei constă în presupunerea existenței unor nuanțări și diferențieri care contribuie la diversificarea strategiilor narative, chiar dacă teritoriul „fantasy” limitează în mod autoritar tendințele de a ieși din cadrul teoretic și practic stabilit. Amprenta stilistică a autorilor abordați și evidentul lor talent conduc în mod automat la „desenarea” unor contururi și profiluri de personaje care ajută la particularizarea operelor cărora le aparțin. Adeseori, aceste individualizări iscă dezbateri aprinse și conflicte între cititori, deveniți partizanii uneia sau alteia dintre „măștile” care evoluează în fața lor.

Mircea Mihăieș