Sunt doar in trecere. Am fost si ieri pe la voi. Am batut, dar nu M-ati auzit. Daca sunteti prea ocupati, plec. Imi cer scuze. Cu alta ocazie. Doar atat: voiam sa vad ce mai faceti. Daca totusi insistati, ei bine, am sa intru, si nu oricum. Primiti-mi si emotia Mea cereasca. Nu e putin lucru sa lasati treburile voastre (erati in curatenie, nu?) si sa stati de vorba cu Mine.
E asa cum spun Eu? Fiecare dintre voi facea curatenie in sufletul celuilalt. Am auzit de departe zgomotul lucrurilor aruncate. Si unele sunt foarte bune. Ce-Mi place la voi este ca M-ati primit chiar in harmalaia asta. Nici nu v-ati scuzat. Cum sa va refuz? Sunteti flamanzi dupa o prietenie veritabila. Mai ales acum, cand pe capul casniciei voastre s-a pus un pret. Nu mai mult de treizeci de arginti. Cine plateste va si are. E drept, e pretul tradarii. Acelasi pret a fost pus si pe capul Meu, cu diferenta ca pe Mine M-a prins atunci cand v-am acoperit pe voi ca sa nu va gaseasca. Teribil a fost intunericul care M-a legat in gradina. Cata groaza s-a adunat in durerea despartirii! De aceea, nu vreau sa traiti spaima asta. E cumplit sa ramai singur, cand, de fapt, chiar Eu, daca Mi-aduc aminte bine, am spus candva si mai spun ca "nu e bine ca omul sa fie singur". Dar am platit si gata. Si nu putin. E pretul legamantului. Ca sa nu fiti singuri. Va deranjeaza ca sunteti ai Mei? Nu aveam alta solutie de a pastra rochia de mireasa curata. Nu puteam garanta altfel promisiunea mirelui, decat cu pretul asta. Acel "plus" facut din doua lemne prinse in crucis s-a pus intre voi doi si v-a adunat in legatura iubirii. Va aduceti aminte? Eu Mi-am intins mainile si spre tine, si spre ea, ca sa va gasiti drumul unul catre celalalt.
Cuiva i-a venit ideea sa Mi le prinda in cuie, ca sa nu obosesc in a va chema. Nu M-am impotrivit, daca asta inseamna pentru voi siguranta.
Acum, ce vreti sa faceti? Cine va pune sa intindeti mana la cei treizeci de arginti? Cine va pune sa va pierdeti unul de celalalt? Si ce-o sa faceti cu pretul tradarii? Sa va spun Eu. O sa cumparati un ogor, in care o sa inmormantati dragostea pe care v-am dat-o, dupa ce am platit toate datoriile voastre. Nu va vine sa credeti, dar aici ajungeti. Atat de singuri, incat o sa va ascundeti si de Mine.
Uite, am un gand. Facem un proces verbal, in care sa se scrie urmatoarele:
"Prin prezenta, ne obligam, din dragoste unul fata de celalalt si din cauza Prietenului nostru, care ne-a platit toate datoriile, sa ne iubim cu toata puterea, cu tot sufletul si cu tot cugetul si sa urmarim binele unul altuia, incat sa nu patrunda in niciuna dintre inimi vreun fir de ura sau de indiferenta. Si daca, din greseala, se va intampla ca cineva sa-l raneasca pe celalalt, atunci, fara intarziere, sa scoata din suflet o cerere de iertare, prin care sa-si prezinte regretul pentru orice cuvant sau gest care a adus durere si neliniste in fiinta intristata. Si cel care cere clementa sa fie iertat pe loc."
Semnati aici, pe inimile voastre, sub semnatura Mea.
Mai trec si maine sa va vad...