Pachetul contine:
1. Pierdut in Barcelona si pe Costa Brava. De la Dali si Gaudi la Ferran Adrià, Messi si Hugh Hefner
...Cateva secvențe fascinante proiectate pe ecranul memoriei afective ale unui calator pasionat și pofticios: o catedrala imensa sub forma unui castel de nisip (fara nicio linie dreapta!), Iepurași Playboy defiland la braț cu fondatorul celebrei reviste (de a carei ediție in limba romana m-am ocupat o vreme), o paella mancata dupa vizitarea tulburatoarei case a lui Salvador Dalí de la Figueres (unicul „teatru-muzeu”), o sardana dansata cu cei mai veseli pensionari din lume intr-o piața din Calella, sticla enorma de votca pe care voiau sa o cumpere doua adolescente englezoaice, explicația faptului ca, la Boquería, o bucata de jamon serrano de pe pulpa dreapta este mai scumpa decat cea de pe pulpa stanga(!), corrida interzisa parca anume ca sa-i faca in ciuda lui Hemingway (pe „ruta scriitorilor” pe care acesta a imparțit-o simbolic cu Orwell, Dos Passos, Saint-Exupéry), o vizita pe Camp Nou, unde fiecare fir de iarba il evoca pe Leo Messi, viața lui Joan Miró in Tarragona, la Mont-roig del Camp, modul in care o vasluianca frumoasa a ajuns Prima Doamna a independenței ratate a regiunii și, desigur, regretul de a nu ma fi putut desfata niciodata cu preparatele de gastronomie moleculara / „deconstruita” de la elBullí.
2. Pierdut in Bordeaux. Tara Vinurilor, Saint-Émilion vs. Sauternes, imposibila alegere
Cand spui „Bordeaux”, prima referința nu poate fi decat vinul, aici fiind, in fapt, epicentrul mondial al oenologiei, sub fiecare pietricica din aceasta regiune a Franței ascunzandu-se, practic, o radacina de vița de vie, in fiecare satuc mai dichisit existand un Chateau (sediul unei podgorii, cu mult mai mult decat o simpla crama), dar și in fiecare garage putand avea surpriza intalnirii cu cateva butoaie de stejar in care se innobileaza o licoare unica. Din 1001 motive, Bordeaux este un terroir binecuvantat de Bacchus/Dionysos!
Numai ca atat de mare este diversitatea vinurilor excepționale de aici incat unui muritor – fie el și „Cavaler al Vinului” – ii este peste puteri sa aleaga, de pilda, intre vin roșu și vin alb, intre sec sau vin dulce licoros, intre Merlot sau cupajul de Sémillon și Sauvignon Blanc, intre Saint Émilion și Sauternes (dar și intre Sauternes și Barsac, la vinificarea soiurilor albe botritizate), intre Pauillac și Médoc ori intre Pomerol și Pessac-Léognan, intre Pauillac Chateau Margaux și Chateau d’Yquem sau, chiar, in ciuda aparentei asemanari sonore, intre Chateau Lafite Rotschild și Chateau Mouton Rotschild…
Iar istoria Aquitaniei și a Burdigalei (numele vechi pentru Bordeaux) este cu mult mai complexa pentru a se circumscrie exclusiv istoriei vinului de aici, oferind și alte deschideri fascinante spre acest taram incredibil.
3. Pierdut in Toscana, Paradisul Renasterii continue. Marmura de Carrara si un pahar de Chianti
Dupa ce am cutreierat Batranul Continent in lung și in lat, din Gibraltar pana la Cercul Polar și de la Moscova la Gallaway, in insula de smarald a Irlandei, pot spune, fara nici cea mai mica urma de indoiala, ca Toscana este unul dintre cele mai frumoase taramuri din Europa. Cu nenumarate vile cochete, vechi de secole, insa renovate cu grija, risipite pe coline printre vii și livezi de maslini( locuri reinventate sau nu de navala snoaba a turiștilor americani de acum cateva decenii), cu orașele sale istorice bantuite fecund de umbrele tutelare ale marilor artiști ai Renașterii la Galeriile Uffizi și nu numai, cu gandul ca, nel mezzo del cammin di nostra vita, voi afla ca nu-i chiar atat de inspaimantator sa bați la poarta Infernului(...greu de rezistat tentației de a-ți face o poza la intrarea casei lui Dante Alighieri – Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate!), cu tavernele in care am redescoperit „ciorba” de burta in alte variante seducatoare ( trippa alla fiorentina sau lampredotto) și m-am delectat cu o porție enorma de bistecca di Chianina, alaturi de o sticla de vin minunat(greu de ales intre Morellino di Scansano și Brunello di Montalcino, de pilda), facand un mic ocol impreuna cu Napoleon prin insula Elba sau abatandu-ma un pic dincolo de hotarele regiunii spre Cinque Terre, cu ochii ațintiți pe caii care se intrec in acea Palio din Piazza del Campo de la Siena, cu dorința de a ma rataci mereu prin gradinile neștiute ale familiei Medici in cautarea unor aluzii pierdute ale stilului de viața al lui Lorenzo Magnificul scormonind epuizant prin paduri dupa trufe albe și negre iar apoi racorindu-ma cu zuppa inglese sau crema del Bountalenti, inclinandu-ma dubitativ precum Turnul din Pisa dincolo de orice referința enciclopedica pusa cu dezinvoltura intre paranteze de faptele simple de viața.
...Toscana va ști intotdeauna sa-mi spuna extraordinar de convingator, nu doar prin intermediul lui Roberto Benigni, La Vita e Bella!
Dan – Silviu Boerescu
4. Pierdut in New York, o suta de orase intr-unul singur. Din Brooklyn in Chinatown
Sa fii american poate insemna o mie de lucruri. Dar se spune ca nu ești american cu adevarat daca nu ajungi macar o data la New York. Fiindca acesta – chiar daca nu este capitala țarii-continent – este orașul orașelor americane, marul enorm – The big Apple – din care trebuie sa muști cu pofta pentru a ințelege corect identitatea acestei națiuni relativ tinere (cel puțin daca este comparata cu națiunile europene, dar nu numai).
...In cantecul sau , „Human Nature” din 1982, Michael Jackson se refera la New York City spunand: „Daca acest oraș este doar un mar, atunci lasați-ma sa mușc din el”. The Big Apple este o porecla sau, mai degraba, un nume de alint pentru New York City. Se pare ca expresia a fost folosita pentru prima data dupa 1920 de catre John J. Fitz Gerald, un jurnalist sportiv care scria despre cursele de cai pentru The New York Morning Telegraph. Popularitatea sa din anii ”70 ai secolului trecut se datoreaza parțial și unei campanii promoționale a autoritaților turistice din New York.
„Big Apple” a mai fost, de asemenea, titlul unui cantec și denumirea unui dans popular din anii ”30 ai secolului trecut. Muzicienii de jazz din acea perioada au contribuit, de asemenea, la utilizarea expresiei pentru a se referi la New York City, in special la Harlem, ca fiind capitala jazzului din lume.
Sa nu uitam, insa, ca termenul „Big Apple” a fost folosit și de Frank Sinatra in conversația sa cu cantareața de opera Dorothy Kirsten intr-un episod al programului de radio NBC Light Up Time din 28 Martie 1950. Iar – in Orașul care nu doarme niciodata – Frank Sinatra chiar a mușcat cu pofta din acest Big Apple!
Dan- Silviu Boerescu
5. Pierdut in Provence si pe Coasta de Azur. De la Nisa la Cannes și de la Saint Tropez la Monte Carlo și Menton
Campurile de lavanda, mistralul, cazinourile și ce faceau boierii romani de altadata in miezul iernii pe Riviera
…Astazi, Riviera Franceza și-a diversificat enorm profilul socio-cultural. Mistralul aduce spre coasta parfumul campurilor de lavanda din jurul orașului Grasse, unde o sumedenie de alchimiști moderni folosesc athanor-ul pentru a zamisli miresmele seducției universale. Dinspre Marsilia, se raspandește, insa, pana dincolo de Menton aroma sosului de usturoi (aïoli) care unifica popoare și civilizații eterogene in jurul unui platou cu fructe de mare. Bolizii din Formula 1 iși tureaza motoarele pe traseul stradal din Monte Carlo (unicul de acest fel din lume), concurand zgomotos clinchetul fatidic al ruletelor din cazinou. Pe Croisette, la Cannes, se aud rafalele ca de mitraliera jucaușa ale tocurilor actrițelor venite la Festivalul de Film, iar la Nisa, pe Promenade des Anglais, se produce, deloc intamplator, un raccourci istoric, care ne reamintește istoria moderna a zonei, chiar daca, dupa oribilul atentat terorist din 2016, armata inca mai patruleaza cu gurile de foc ostentativ la vedere.
Conglomerat turistic complex și impecabil amenajat, Riviera Franceza beneficiaza de 310 pana la 330 de zile de soare pe an, 115 kilometri de golfulețe mirifice (calanques) și plaje cu nisip sau – la Nisa – pietricele, zeci de terenuri de golf, nu puține stațiuni de schi in apropiere (zona este marginita de Alpii Maritimi) și, deloc in ultimul rand, peste 3.000 de restaurante, la care, cu meniurile scrise in franceza, engleza și rusa, se poate manca orice iți trece prin cap, de la candva umila socca (un fel de lipie de malai a marinarilor și docherilor saraci de altadata) la stridii și caviar.
…Cum ar zice crupierul, les jeux sont faits pentru toata lumea pe Coasta de Azur și in Provence!
Dan-Silviu Boerescu
6. Pierdut in Dublin, pe Insula de Smarald. De la trifoiul Sfantului Patrick la o porție de fish and chips cu James Joyce sau cu trupa U2
Irlanda se bate mereu cu Sardinia, Corfu sau Ischia pentru titlul neoficial de adevarata Insula de Smarald a Europei. Și caștiga adeseori la scor de neprezentare! Ca sa ințelegi de ce se intampla asta este de ajuns sa faci o calatorie vara prin țara și sa innebunești efectiv de atata verde, care, pornind de la trifoiul (shamrock) Sfantului Patrick, va fi inspirat drapelul național și tricourile echipelor de aici. Dupa cum e de ajuns sa zabovești o zi și o noapte in Dublin, in zona Temple Bar, unde o pinta de bere buna nu se pune niciodata, dupa cum nu se pune nici a doua, nici a treia… niciuna pana la urma! Evident, la final o sa vezi stele verzi prelingandu-se pe pereții de caramida ai pub-urilor cochete, supraaglomerate și totuși incredibil de pașnice. De la verdele de smarald al vegetației rurale impecabil ingrijite, fie ca e vorba de peluza din fața casei sau de pașunea pe care pasc liniștite vacuțele din rasa Dexter (de doua ori mai mici decat masivele Hereford și abia atingand o treime din dimensiunile unei Holstein), se poate sari oricand la patina verzulie a unei statui reprezentandu-l pe scriitorul James Joyce… și rezultatul va fi același, cel puțin la o prima și euforica vedere: o țara frumoasa și curata in care nimic nu e lasat la voia intamplarii, care s-a transformat enorm in ultimele decenii fara sa-și piarda sau denatureze specificul, destinul, individualitatea.
7. Pierdut in Amsterdam, orasul tolerantei depline. Rembrandt, cartofi prajiti, trufe psihedelice si lalele negre
Rembrandt, Van Gogh, cartofi prajiți, trufe psihedelice și lalele negre Amsterdam nu este doar cel mai important oraș olandez și o metropola europeana careia nu poți sa-i gasești vreun termen de comparație, ci și o pagina mereu controversata de enciclopedie umana, care abunda in cifre halucinante și in informații contradictorii, ceea ce, totuși, nu-i micșoreaza puterea de atracție, ci dimpotriva. Cand imi faceam documentarea despre Amsterdam, primul lucru care m-a izbit a fost avalanșa de cifre care se rostogoleau din toate direcțiile. Astfel, orașul numara in jur de 821.000 de locuitori, insa aceștia aparțin unui numar de 180 de naționalitați. Aici, nu e deloc practic sa mergi cu mașina mica. De aceea, pe langa atatea și atatea biciclete, exista 216 tramvaie. Uneori, e mai practic sa locuiești pe apa, așadar sunt deja 2.500 de case plutitoare, amenajate pe barci și barje. Inclusiv pisicile abandonate au parte de o asemenea locuința lacustra. Viața sufleteasca și confortul moral-volițional conteaza enorm și pentru asta exista 75 de muzee, 207 picturi de Van Gogh, 14 hoteluri de cinci stele, 15 cinematografe și 16 cluburi (barurile, cafenelele, terasele, restaurantele și alte locații similare facand obiectul altor statistici). Amsterdam are 165 de canale, care insumeaza 100 de kilometri și concureaza serios, adesea surclasando, rețeaua stradala. Exista mai multe biciclete decat oameni și 25.000 dintre aceste mijloace de locomoție sunt aruncate sau dispar in canalele din Amsterdam in fiecare an. Și, daca mori in Amsterdam, dar nu ai familie, prieteni sau cunoștințe, atunci un poet va scrie o poezie și o va recita la inmormantarea ta...
8. Pierdut in Londra si pe Tamisa. Buckingham, Bib Ben, Lady Di si un anume Jack
Rareori a plouat la Londra in cele cateva dați in care am fost acolo dar, pentru mine, capitala Angliei, a Regatului Unit și a Imperiului Britanic ramane un oraș pe dos. O metropola fascinanta, supraincarcata de istorie și cultura, o incredibila scena artistica, totuși o lume care funcționeaza dupa alte reguli decat cele cu care eram obișnuit de acasa. De cateva ori, am ajuns pe malul Tamisei grație unor press trip-uri. Intr-o asemenea deplasare, nu prea ai momente moarte, totul se desfașoara conform unui plan bine stabilit de catre organizatori. Mi s-a intamplat insa o data sa fiu trimis la Londra singur, ca sa particip la un eveniment muzical. In aceasta unica deplasare de presa „la liber”, am fost cazat in inima orașului, in vechiul cartier Hammersmith. Nu era Notting Hill-ul lui Hugh Grant și nici nu te trezeai pe cap cu vreo Julia Roberts care se straduia sa demonstreze ca nu a expirat de tot și inca debordeaza de farmec. Dar era ceva, poate, și mai nostalgic-haios, cu caldaramul acela dintr-un soi de caramida roșie rimand perfect cu zidurile caselor. Fara presiunea timpului data de un program facut de alții, m-am plimbat de placere, fara niciun obiectiv anume, prin cartier. Și era sa mor, calcat de autobuz, de mai multe ori. Pierdut in reverie, mintea mea refuza sa priceapa din ce parte veneau mașinile acelea roșii, cu etaj, care navaleau peste mine implacabil. Și, uite așa, vreo trei-patru șoferi pakistanezi mustacioși m-au injurat amarnic pre limba lor, dupa ce au fost siliți sa franeze brusc pentru a nu ma transforma pe loc in black pudding pentru zombies sau in sheperd's pie pentru canibali. Londra chiar e un oraș pe dos, in care nici macar omnibuzele nu vin din direcția care trebuie!
