De la început, întreaga trilogie a fost structurată în funcţie de determinările transcendentale ale fiinţei, şi anume, având în vedere de fiecare dată relaţia analogă între semnificaţia şi forma ei în fiinţa lumească şi în fiinţa divină: astfel, în Estetică există o corespondenţă între „frumuseţea” lumească şi „slava” divină, în Dramă între libertatea lumească finită şi libertatea divină infinită. Aici, în Logica teologică, va trebui să reflectăm, prin urmare, la relaţia dintre structura adevărului creatural şi a celui divin. Şi, în consecinţă, să ne punem întrebarea dacă adevărul divin poate fi reprezentat şi exprimat (în diverse forme) în structurile celui creatural. Cunoştinţele teologice despre slava, bunătatea, adevărul lui Dumnezeu presupun prin însăşi natura lor o structură nu numai formalistă sau gnoseologică, ci ontologică a fiinţei lumeşti: fără filosofie nu poate exista teologie.

Acest prim volum al Teologicii este în primul rând o abordare filosofică. Fiinţa finită este explorată sub aspectul structurilor sale de adevăr (care, aşa cum se arată, nu pot fi elucidate decât în relaţia de circumincessio cu celelalte transcendentale) , ocazie cu care cititorul se poate întâlni cu lucruri care îi sunt mai puţin familiare, lucruri care au trecut neobservate încă din Antichitate şi chiar din patristică, dar care se pot foarte bine justifica dintr-o retrospectivă a marii tradiţii.

Hans Urs von Balthasar