„Numim «ritmul copiilor» unul din sistemele autonome (adică supus altor legi decât acelea ale ritmicii clasice) care a putut fi identificat şi descris. /. . ./ în jurul nostru, nu îl găsim folosit frecvent decât, fie de către copii, fie de adulţii care, adresându-li-se (în special într o anumită categorie de cântece de leăgăn), îi imită, spre a se face înţeleşi mai bine de el /. . ./ Ritmul copiilor nu se manifestă decât numai prin intermediul cuvintelor. /. . ./ Obişnuit, copiii recită pe un singur sunet sau, mai simplu, scandează când vorbesc. Fie că scandează sau cântă, dispoziţia ritmică a ceea ce emit rămâne aceeaşi /. . ./. Cuvintele în care ia fiinţă .ritmul copiilor /. . ./ compun suite organizate, care rimează între ele în diferite chipuri; într un cuvânt: versuri. /. . ./ Cel mai surprinzător fapt este că, în pofida diversităţii graiurilor, de care nu se desparte niciodată, ritmul copiilor este răspândit pe o suprafaţă uriaşă, de la Golful Hudson până în Japonia. /. . ./ Documentele arată că el rămâne strict identic în toată Europa (Spania, Portugalia, Franţa, Insulele Britanice, Olanda, Flandra, Wallonia, Elveţia franceză şi germană, Italia, Germania, Austria, Ungaria, România, Grecia, Jugoslavia, Rusia, Norvegia, Turcia) şi în afară de acestea, cel puţin la Kabili, la tuaregi, la negrii din Senegal din Dahomey şi Sudan, la indigenii din Taiwan. “ „Sistemul fiind, prin natura sa, metric tot atât cât şi ritmic (subl. noastră), durata silabelor ar putea fi redată, fie prin simboluri metrice, fie prin «valori» muzicale. /. . ./ Asemenea oricărei forme de artă «primitivă», ritmul copiilor are ca bază un număr restrâns de principii /.../ Aceste principii se pot enunţa astfel 1. Duratele (~ în principiu, silabe), legate 2 câte 2, compun serii de lungime variabilă; ritmul lor este deci binar. 2. Seriile întregi, ca şi fiecare pereche de silabe pe care le conţin, încep cu un «tezis» /. . ./. 3. Durata globală a seriilor, care interesează înainte de toate, se poate măsura cu ajutorul unei unităţi aşa zise «primă», când exprimată, când subînţeleasă, egală cu aceea a silabei scurte normale şi pe care o vom reprezenta /. . ./ prin optime. /. . ./ Cea mai frecventă dintre toate /. . ./ este seria care durează câte 8 optimi sau 8 silabe scurte normale. /. . ./ Este evident că, în adevăr, unele serii au numai şapte silabe, nu opt, şi că ele se termină pe o unitate metrică accentuată, nu pe o atonă /. . ./ silabele absente fiind înlocuite cu pauze de durată echivalentă /. . ./. Sistemul îşi va perfecţiona şi mai mult posibilităţile sale prin jocul subtil al anacruzelor, creind astfel un echivoc viu între catalectic şi acatalectic. /. . ./ Simetria riguroasă care domneşte aici dovedeşte că acest sistem îşi are originea, dacă nu în dans, cel puţin într-o mişcare regulată, cu care se înrudeşte. “ Constantin Brăiloiu