Finalul spectaculos al trilogiei CORĂBIILE ÎNSUFLEȚITE ne dezvăluie destinul unui oraș în ruine, al unei specii mitice pe cale de dispariție și al clanului Vestrit.

Paragon cunoaște secretele dureroase din trecutul lui Kennit, dar piratul nu va ezita s-o folosească pe Vivacia împotriva lui. Mai are vreo șansă Althea să se reîntâlnească, oare, cu îndrăgita ei corabie? Își va îndeplini Wintrow visul? Va reuși Malta, acum lipsită de frumusețe, să supraviețuiască pe vasul răpitorilor și să salveze onoarea familiei sale?

În vreme ce oamenii și corăbiile își împlinesc destinele pe ape, șerpii de mare, epuizați după lunga lor călătorie, își pun speranța în dragonul Tintaglia și în Reyn pentru a le salva specia, lăsându-se călăuziți în susul fluviului.

„Strigătele femelei dragon zguduiră din nou cerul. Împrejurul lor, năierii fie își întindeau gâturile ca s-o vadă mai bine, fie căutau să se adăpostească. […]

— Femela dragon a obosit. Zboară prea repede, șerpii nu pot ține pasul cu ea. N-a vânat și nu s-a hrănit, pentru că s-a temut să-i lase singuri. Au întâlnit o corabie chalcedeană care a atacat-o. N-a fost grav rănită, însă șerpii s-au năpustit asupra corabiei. Reyn se întrerupse ca să tragă aer în piept. Chalcedenii știu cum să ucidă șerpi. Arcașii lor au ucis șase înainte ca încâlcitura să scufunde corabia.

Indignarea și mâhnirea corabiei vii se întețiră.

— Încâlcitura se odihnește peste noapte, dar Tintaglia a venit să ne ceară ajutorul. Reyn se întoarse rugător către căpitani. A prins-o noaptea în zbor. Are nevoie de o plajă nisipoasă pe care să coboare… sau de orice fel de plajă și de un foc care s-o călăuzească.

Sorcor răspunse imediat.

— Nămolul e bun? E alunecos, dar mai moale decât stânca.

— Insula Duhnitoare, adeveri Etta. […]

— Trebuie s-ajungem acolo. Imediat. Reyn privi neliniștit cerul. Dacă nu ne grăbim, o s-o înghită oceanul. E la capătul puterilor.“