Ultimele vestigii ale vechii lumi, caracterizată de educația aleasă așa cum era ea conotată de iluminism, se întâlnesc prin intermediul a doi indaptați prezentului progresist: Michel, francez cu descendență aristocrată, profesor universitar la Paris și mai apoi neurochirurg la Geneva și Vera, „o fată din est cu pielea șlefuită de soare”, aristocrată prin educație și nu prin descendență, studentă la Paris, avându-l, vreme de un an, profesor pe Michel. Este mediul din care ia naștere o relație de cuplu ce se vrea veșnică. Michel, un romantic jenat de propriul romantism, visează o viață de „trântor”, în care să se îndeletnicească doar cu scrisul și cu plimbările, dar nu-și poate îndeplini dorința din pricina nevoii îndeplinirii așteptărilor tatălui, la rândul său un chirurg celebru, cu care rupe, la un moment, orice relație. Interesat și cucerit mai degrabă de caracteristicile fizice ale Verei, atenția lui Michel se centrează pe acestea, analizându-le, în timp ce neglijează cunoașterea sufletului și a minții ei. Aici, în proasta așezare în relație, rezidă disturbările care duc, în final, la imprevizibil. O întreagă lume simbolică revendică, de-a lungul paginilor, corolare ale realității. Apar un unchi din Puerto Rico, o imposibilă plantație de cafea din estul Europei care se dovedește posibilă, ritualuri legate de servirea cafelei sau a mesei, cafeaua fiind, pentru Vera, un barometru personal în funcție de care cataloghează oameni. Fire ale imaginarului, trecutului și viitorului apar și dispar, la fel cum episodic se ivește un important personaj, Raspeglio, care se constituie într-o obsesie a lui Michel, prin cărțile bizare pe care le-a scris și al căror secret Michel încearcă să-l pătrundă. O apărare, ar spune autorea, de profesie psihanalist, căci iarăși vedem cu Michel, în loc să se aplece asupra cunoașterii de sine, se centrează asupra unui personaj cu care pare să se asemene. Raspeglio apare pentru prima oară într-o proză scurtă a autoarei din Freud Museum (Polirom, 2019), un personaj misterios, considerat specialist într-un domeniu de nișă, căruia în romanul de față i se acordă un amplu capitol, care joacă rol de turnantă. De ce romanul poartă titlul Ignoranță, asta rămâne să descopere – sau nu – cititorul.